Informare de vreme rea 21-22 ianuarie. Cod galben de ninsori. Incă nu este târziu să vă cumpărati o sanie.

ANM a emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului, valabilă de sâmbătă, 21 ianuarie, ora 16.00 până duminică, 22 ianuarie, ora 22.00.

 



În intervalul menționat precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp.
Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crișana, sudul Olteniei, precum și în sudul și estul Munteniei vor fi precipitații mixte.
În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) și în sud și sud-est vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.
Temporar vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h.
În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.
Cod galben de ninsori



De asemenea, meteorologii au emis din 21 ianuarie, ora 20:00 şi până pe 22 ianuarie, ora 11:00, un Cod galben de ninsori în general însemnate cantitativ şi strat consistent de zăpadă. 

Astfel, în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova, vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă. 

În plus, în 22 ianuarie, de la ora 05:00 la ora 22:00, este Cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi ninsori viscolite în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Conform ANM, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafala în general de 65-75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. 

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prognoza.

Lasă un răspuns